Nu multă lume poate să îmi atingă cărţile.
Nu au voie nici macar să respire praful de pe ele. Dar tu poţi. Poţi să le
deschizi. Să intri în lumea mea. Să înveţi să imi citeşti gândurile cu ochii
stelelor. Să mergi pe scări de litere. Să calci pe visele mele dar, plângând cu
lacrimi de viaţă, o să te rog să nu le distrugi ,chiar daca sângele cuvintelor
amputate se va coagula rapid.
O să râzi. O să fii fericit. Atât de
fericit incât o să se bată ingerii pe râsul tau. Nu vei mai simţi norii
durerii. Zăpada iţi va fi şoptita de nori metamorfozaţi în nectar divin. Vei
învaţa sa îi zâmbeşti nopţii cu sclipiri de liliac parfumat de aripile zânelor.
Totul o să fie suav, celest. Dar te rog să mă laşi să iţi admir culorile de
arhanghel din ochi. Să ma îmbrac cu verdele adânc, mineral care ma priveşte şi
îmi rupe câte o bucată de suflet la fiecare întâlnire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu